După 25 de ani în care munca a fost pasiunea lui, Man-su este concediat. Simțindu-se ca și cum cineva i-a tăiat capul, jură să-și găsească un nou job în următoarele trei luni, de dragul familiei sale. După mai bine de un an tot nu reușește să treacă de interviuri, așa că nu are de ales: trebuie să-i elimine pe cei mai buni ca el.
Când Lilian Steiner, o psihiatră de renume, află despre moartea uneia dintre paciente, este profund tulburată. Convinsă că nu a fost vorba de un simplu gest tragic, ci de o crimă, Lilian începe propria investigație - una care o va obliga să pună sub semnul întrebării tot ce credea că știe despre ceilalți, dar mai ales despre ea însăși.
1985, 88', România, r: Mircea Veroiu, DRAMĂ, s.eng.
Muzica celor mai Frumoase Povești și Musical-uri pentru Copii cu soprana Diana Tudor ß Alexandru Nucă (bandoneon și chitară) ”A fost Odată ca-n Povești” este o călătorie muzicală, în care copiii de toate vârstele sunt invitați cu entuziasm să pășească în lumea fermecată, plină de culoare, veselie și emoție a celor mai iubite melodii din povești și musical-uri celebre pentru copii, precum: «Albă-ca Zăpada», «Frumoasa din Pădurea adormită», «Mary Poppins», «Anastasia», «Sunetul Muzicii», «Cartea Junglei», «My Fair Lady», «Frumoasa și bestia», «Cenușăreasa», «The AristoCats», «Veronica» etc....See more details
Surorile Nora și Agnes se reunesc după mulți ani cu tatăl lor Gustav, un regizor cândva renumit, care îi oferă Norei un rol în cel mai nou film al său, însă ea îl refuză. Așa ajunge Gustav la Rachel Kemp, o actriță celebră de la Hollywood, pe care o aduce în mijlocul acestei întruniri personale și emoționante.
Surorile Nora și Agnes se reunesc după mulți ani cu tatăl lor Gustav, un regizor cândva renumit, care îi oferă Norei un rol în cel mai nou film al său, însă ea îl refuză. Așa ajunge Gustav la Rachel Kemp, o actriță celebră de la Hollywood, pe care o aduce în mijlocul acestei întruniri personale și emoționante.
O tânără speranță a înotului de performanță, Lidia Yuknavitch fuge de abuzurile din casa ei prin intermediul unei burse în Texas. După ce pierde bursa din cauza dependenței de droguri, fata studiază sub îndrumarea lui Kesey în Oregon....See more details
O tânără agentă practicantă FBI, Clarice Starling este însărcinată cu investigarea unui caz deosebit de dificil, „Buffalo Bill“ un ucigaș viclean care produce o serie de crime, ultima ostatică a lui fiind fiica unui senator american. Victimele criminalului căutat sunt femei, de pe care el, din motive necunoscute, desprinde bucăți de piele....See more details
Florin Frățila Eduard Boț Ioana Chelmuș Iulia Neacșu Lucia Alexia Istrate Roxana Bercaru Mara Stoian Regia: Florin Frățilă O comedie spumoasa care arata cum arta de a iubi poate fi transmisa mai departe, un Don Juan autohton zdrobit de propriul stil de viata, un tanar inocent adus in pragul sinuciderii din cauza iubiri, o doctorita superba, o asistenta pe masura si multe vizitatoare surpriza, intamplari, lectii si aventuri cat pentru o viata....See more details
Rodica și Erasm Vasiliu își poartă insomniile pe scenă, iar publicul râde în hohote de dilemele lor nocturne. Dar ceea ce face acest spectacol și mai special este că actorii care le dau viață nu sunt doar parteneri de scenă, ci și parteneri în viața reală! Când teatrul se împletește cu realitatea, magia e garantată: replicile devin și mai autentice, chimia dintre personaje e explozivă, iar fiecare scenă e încărcată de o complicitate savuroasă....See more details